Asa grait-a Zarathustra (Friedrik Nietzsche) - Fragment

Lucrarea fundamentala a prolificului filozof, "Asa grait-a Zarathustra" este biblia sosirii supraomului. Dumnezeu a murit, crestinismul este o religie a sclavilor, vointa de putere va invinge. O carte ce nu are nevoie de nici o prezentare, trebuie citita!

Omul este ceva ce trebuieşte depăşit. Făcut-aţi voi ceva, să-l depăşiţi?

Ce e maimuţa pentru om? Luare în râs, ruşine dureroasă. Aşa va fi şi omul pentru Supraom: luare-n râs, ruşine dureroasă.

În fapt, omul e un râu plin de mocirlă. Şi trebuie marea să fii, ca să sorbi râul mocirlos fără a te murdări.

Omul e-o sârmă întinsă între animal şi Supraom – o coardă peste un abis.

Măreţia omului constă în faptul că el este o punte şi nu un ţel la care să ajungi. Ceea ce poate fi iubit în om este că el e trecere şi e pierzare.

Iubesc pe cei ce nu ştiu să trăiască altfel decât pierind, fiindcă pierind se depăşesc.

Iubesc pe cei plini de un mare dispreţ, căci poartă în ei înşişi un respect suprem: ei sunt săgeţile dorinţei ţintite spre malul celălalt.

Iubesc pe cei ce n-au nevoie să caute dincolo de stele o cauză din care să piară şi pentru care să se jertfească, ci ard pentru pământ, ca într-o zi să poată fi pământul – a Supraomului împărăţie.

Iubesc pe cel care trăieşte doar pentru a şti si care vrea să ştie, ca să-i dea voie într-o zi Supraomului să fie. Astfel îşi vrea el a lui pierzare.

Iubesc pe cel al cărui suflet în cheltuirea-i de sine refuză orice plată, căci nu are să dea vreodată înapoi: acesta doar dăruieşte, fără încetare, iar pentru sine nu ţine nimic.

Iubesc pe cel pe care-l cuprinde ruşinea când zarurile cad de partea sa şi care se intreabă atunci : „Nu-s oare vreun măsluitor?” Căci vrerea sa-i să piară.

Iubesc pe cel care îl mânie pe Dumnezeul său, din dragoste de el. Căci din mânia acestui Dumnezeu al său, el va pieri.

După ce Zarathustra grăi aceste vorbe, privi din nou mulţimea în tăcere: „Iată-i, îşi zise în sine, iată-i cum râd: Nu mă înţeleg, pentru că eu nu sunt gura care să placă acestor urechi.
Ar trebui să le pleznesc timpanul, să-nveţe să asculte cu privirea? Sau nu mai cred aceştia decât în vorbele celor care bolborosesc?”

Prea mult în munţi trăit-am, prea mult am ascultat pârâuri şi copaci; şi iată, le vorbesc acum cum aş vorbi unor păstori de capre.

Un creator îşi caută însoţitori, nu hoituri, el nu vrea nici turme, nici credincioşi. El caută creatori, să se-nsoţească, dintre aceia ce înscriu, pe table noi, valori la fel de noi.

De zece ori pe zi să izbândeşti asupra ta – aceasta îţi dă o bună osteneală şi-i opiu pentru suflet.
De zece ori să te împaci cu tine însuţi – fiindcă amarnic este să te-nfurii şi rău se doarme când eşti mânios.
Încearcă să afli zece adevăruri în fiecare zi, de teamă să nu cauţi şi noaptea şi să-ţi rămână sufletul flămând.
De zece ori pe zi să cauţi să râzi şi să te veseleşti, de nu noaptea-ţi va fi chinuită de stomac – acest părinte al melancoliei

Vai fraţii mei! Acel Dumnezeu pe care l-am creat, era lucrare de om, sminteală omenească, precum toţi Dumnezeii sunt!

Inteligenţa şi spiritul nu sunt decât mijloace, jucării; Sinele este dincolo de acestea. Sinele cunoaşte cu ochii simţurilor şi cu urechea spiritului.
Sinele stă fără-ncetare de pază: compară, supune, cucereşte, distruge. Domneşte şi este stăpânitor al Eului.
Dincolo de gândurile şi sentimentele tale, o frate, există un stăpân puternic, un înţelept necunoscut, care se cheamă Sinele. El locuieşte trupul tău şi îţi este trup.

Acel Sine îi zice Eu-lui: „Să pătimeşti!” Iar Eu-l pătimeşte şi se întreabă ce să facă să nu mai pătimească – şi la aceasta trebuie mintea-ţi să slujească.
Sinele îi zice Eu-lui: „Bucură-te: Şi Eu-l simte bucurie şi se întreabă ce să facă spre a simţi adesea bucurie – şi la aceasta trebuie mintea-ţi să slujească.

Vă zic că Sinele vostru e-acel ce vrea să moară şi îşi întoarce faţa de la viaţă.
Că nu mai poate face ceea ce-i place cel mai mult: să creeze ceva care să-l depaşească. În asta constă obiectul celei mai mari dorinţe ale sale şi a întregii sale fervori.

Aveai odinioară câini îngrozitori în cuşca ta, dar au sfârşit ca păsări şi ca plăcute cântătoare.
Din toată otrava ta balsam făcut-ai; mulgând vaca Tristeţii, bei acum dulcele lapte al ugerului său.
Şi nici un rău nu se mai naşte din tine, fără decât acela al înfruntării lăuntrice dintre virtuţi.
Frate, eşti fericit de ai o singură virtute, căci puntea o vei trece mai lesnicios.
Eşti deosebit de ai mai multe, dar soarta ţi se face astfel mai anevoioasă.
Şi mulţi s-au dus să moară în pustiu, sătui de-a fi câmp de bătaie al propriilor virtuţi.

Altceva este a gândi şi altceva a făptui şi altceva înfăţişarea faptei. Nu au legătură de cauzalitate.
Înfăţişarea faptei făcut-a să pălească omul firav. Pe când a săvârşit-o a fost la înălţimea ei, dar după aceea, imaginea a ceea ce a făcut n-a suportat-o.
Şi s-a crezut făptaşul acestei singure fapte. E ceea ce aş zice nebunia sa. Căci şi-a luat excepţia drept normă.
O creastă hipnotizează o găină. Actul comis i-a hipnotizat sărmana-i judecată. E ceea ce numesc nebunia de după faptă.
O, ascultaţi judecători! Că mai există o nebunie şi este nebunia de dinaintea faptei. Ah, n-aţi cercetat până-n străfunduri de suflet!
Judecătorul roşcovan aşa vorbeşte: „De ce-a ucis omul acesta? Să fure”. Ci eu vă zic: fostu-i-a sufletului său sete de sânge, nu de furtişag; fostu-i-a sete să vadă cuţitul fericit,
dar judecata sa sărmană n-a înţeles această nebunie şi l-a convins de altceva: „Ce importanţă are sângele, i-a zis. Nu vrei să tragi profitul şi să furi, sau să te şi răzbuni?”
Şi-a ascultat de judecata sa, cu vorbele-i ca plumbul peste suflet – şi, după ce a omorât, a şi furat. Nu vroia să i se facă ruşine de nebunia sa.

Ce este acest om? Un nod de şerpi îngrozitori care arar se-nţeleg unii cu alţii: de aceea se duc care-ncotro, să-şi afle loc în lume.

Sunt parapet de-a lungul râului: să mă folosească cine poate. Dar cârjă, să vă sprijin, nu vă sunt.

Scrie cu sângele tău şi vei vedea că sângele e spirit.

Cel ce scrie cu sângele său şi în maxime nu vrea să fie citit, ci învăţat pe dinafară.
În munţi, cel mai scurt drum este din culme in culme. Dar pentru asta îţi trebuie picioare lungi. Trebuie ca maximele să fie culmi, iar cei cărora le dăruieşti să fie zvelţi şi avântaţi.
Un bun văzduh, curat, primejdia pe-aproape, spiritul plin de-o voioasă şiretenie, iată cele ce merg împreună de minune.

Există totdeauna un pic de nebunie în iubire. Dar există totdeauna un pic de judecată în nebunie.
Cât mă priveşte, mie, care iubesc viaţa, mi se pare că cei ce se-nţeleg mai bine asupra fericirii sunt fluturii, băşicile de săpun şi toate câte li se aseamănă.

Nu pot să cred decât în Dumnezeul ce-ar şti să danseze.
Şi, când pe diavol mi l-am întâlnit, l-am aflat grav, meticulos, profund, solemn. Era un spirit al Împovărării.
Dar nu mânia ucide, ci râsul. Haideţi asupra spiritului Împovărării să-l abatem!
Am învăţat să umblu: de-atunci alerg fără efort. Am învăţat să zbor: de-atunci nu mai aştept să fiu împins, ca să-mi schimb locul.

Omul ales vrea să creeze din nou, vrea o virtute nouă. Cel bun vrea lucrurile vechi şi să păstreze ceea ce e vechi.

E plin pământul de uşuratici, viaţa-i terfelită de cei mulţi.

Statul este cel mai nesimţitor dintre nesimţitorii monştri. Nesimţitor, chiar şi când minte. Şi iată ce minciună îi scapă din gură: „Eu, Statul, sunt poporul.”

Oameni prea mulţi se nasc pe lume. Statul a fost născocit pentru cei care-s de prisos.

Statul e locul în care toţi sunt otrăviţi, buni ca şi răi; în care toţi se pierd, buni ca şi răi; în care moartea înceată, a tuturor, „viaţă” se numeşte.

O viaţă liberă rămâne cu putinţă sufletelor mari. De fapt, când stăpâneşti puţin, cu atât mai puţin eşti stăpânit. Lăudată fie neavuţia!

Nu-i mai ferice să cazi în mâinile unui ucigaş decât în visurile unei femei cuprinse de sminteală?

Prea îndelung un sclav şi un tiran stătură în femeie ascunşi. De-aceea femeia nu-i încă în stare de prietenie. Ea nu cunoaşte decât iubirea.

Ca să vă depărtaţi de voi, v-apropiaţi de semeni şi aţi vrea să faceţi din asta o virtute. Dar v-am ghicit uitarea de voi înşivă.

„Iată că lumea îşi atinge perfecţiunea” – acesta-i gândul oricărei femei, în clipa-n care se supune iubirii.
Sufletul femeii e uşuratec, e-o suprafaţă mişcătoare şi vălurită peste un adânc.
Dar sufletul bărbatului e însăşi adâncimea – valul său urlă-n deschideri subpământene. Femeia simte această forţă, dar nu o înţelege.

Cutare pornise ca un erou în căutare de adevăr şi n-a aflat decât o minciună împodobită. Şi asta numeşte el căsătoria sa!

Respectaţi, fraţi ai mei, ceasul, oricare ar fi el, în care spiritul vostru vrea să vorbească metaforic: atunci virtutea vi se naşte.

Căutătorul adevărului trebuie să ştie nu numai să-i iubească pe duşmani, ci să-i urască pe prieteni.
E-o rea răsplată pentru un învăţător, să-i fi mereu acelaşi ucenic. Şi de ce să nu vreţi voi să rupeţi florile coroanei mele?
Mă veneraţi, dar ce se-ntâmplă dacă într-o zi se prăbuşeşte venerarea voastră? Feriţi-vă de-a fi striviţi de o statuie ce-ar fi să cadă peste voi!
Ziceţi că-n Zarathustra credeţi? Ce importanţă are Zarathustra? Credeţi în mine? Ce importanţă au credincioşii?
Nici nu vă cercetaseţi pe voi, când m-aţi găsit pe mine! Aşa fac toţi credincioşii – iată de ce puţin contează oricare credinţă!
Vă dau poruncă deci, să mă pierdeţi şi să vă aflaţi pe voi înşivă.

Ruşine, ruşine şi ruşine – aceasta-i toată istoria omenirii.

Există pe lume cauză mai mare de suferinţă decât nebuniile celor milostivi?
Vai de cei care iubesc, dacă nici mila nu ştiu să şi-o stăpânească.

Mai amintiţi-vă deasemenea de-acest cuvânt: Oricare iubire mare îşi calcă peste mila sa; căci vrea să creeze ceea ce iubeşte.
Eu mă jertfesc iubirii mele – aproapele, ca mine însumi – astfel vorbesc creatorii.
Dar toţi creatorii-s neîndurători.

O, priviţi lăcaşurile pe care preoţii le-au construit! Peşteri îmbălsămate, ce se numesc biserici.
Lumină falsă, aer fumegos! Sufletul însuşi se simte prins de-acestea, în avântarea lui spre înălţimi!

Numit-au Dumnezeu pe-acel ce-i înfrunta şi îi făcea sa sufere. Era un eroism în închinarea lor.
Şi l-au iubit pe Dumnezeu doar răstignindu-l ca pe un om.

Inima înflăcărată, mintea rece. Când se-ntâlnesc acestea două, se naşte „Mântuitorul”, se naşte uraganul.

Şi mai sunt alţii încă, traşi spre prăpăstii; îi trage demonul din ei; dar cu cât se duc de râpă, cu atât mai mult le lucesc ochii, cu atât mai mult nădăjduiesc în Dumnezeul lor.
Vai! Ţipătul acestora de-asemeni ajuns-a la urechea voastră, o, virtuoşi: „Tot ceea ce nu pot să fiu, numesc virtute şi Dumnezeu.”

Şi sunt şi alţii care gândesc că pentru a fi virtuos este de-ajuns să zici: „Virtutea-i trebuitoare”. Dar în adâncul lor nu cred decât că poliţia-i trebuitoare.
Şi unii, cum sunt neputincioşi să-şi dea seama de măreţia omului, declară că virtutea se reduce la a-ţi da seama de josnicia lui; şi-această rea voinţă şi-o numesc virtute.

Şi mulţi din cei ce s-au scârbit de viaţă, scârbitu-s-au din pricina unei canalii, căci n-au vrut să împartă cu o canalie izvorul, flacăra ori fructul.

Nu ura, ci scârba îmi mănâncă viaţa. De câte ori, vai, nu am fost scârbit în spirit, văzând că însăşi canalia are spirit!
Şi le-am întors spatele celor ce stăpânesc, când am văzut ce se numeşte astăzi a stăpâni – adică să faci trafic şi să negustoreşti pe seama puterii – traficul cu canalia.
Trăit-am printre neamuri de alt grai şi-auzul mi l-am ceruit, să nu cunosc limbajul negustoririi lor şi nici tocmeala asupra puterii.

Sa-mi spui in ce categorie intra, sa stiu unde s-o caut la biblioteca.

filosofie.
Nietzsche este un filosof german.
sper sa gasesti cartea, este un volum rarisim.
si e greu de parcurs, dar eu zic ca merita

Pacat ! Nu o are ptr. imprumut, este doar ptr. camera de studiu...... Oricum am trecut-o in "must read list", deci cu siguranta o sa ajunga in mainile mele !

eu sunt mai norocoasa, o am in biblioteca

Esti foarte norocoasa ! Ai o biblioteca !!!

) biblioteca - mobilier, nu imi apartine.
dar am o "biblioteca" de carti...intotdeauna mi.am cheltuit banii pe carti (de la anticariat, evident)

Cred ca o sa incep sa-mi fac o biblioteca electronica (ocupa mai putin spatiu) !
Asa grait-a Zarathustra (pdf)
Asa grait-a Zarathustra (doc)

you do that...mai recomand Franz Kafka
cauta "Metamorfoza", e scurta si captivanta!