Mhina (fragment de adevar)

Se privi în oglindă şi zâmbi…
Acel zâmbet pe care, în lungile ei însingurări, îl aborda, spera a o face mai puternică.
Părul îi cădea negru, drept şi lucios pe umerii-i mici, ochii i se zăreau mari şi bine conturaţi pe sub ochelarii cu rame vişinii care atrăgeau şi mai mult privirile asupra ochilor.
Buzele erau excesiv de mici în comparaţie cu ochii aceia imenşi, de aceea le evidenţia cu nuanţe de roşu.
Mâinile căutară de zor uscătorul din baie şi, la scurt timp, ieşi din nou în încăperea cu mese a barului.
El stătea visător pe un scaun, aşteptând-o.
Luând loc, ea îi spuse acid:
- Nu văd de ce insişti! Ţi-am zis că nu eşti ceea ce caut eu. De fapt…eu nu caut nimic, am tot ce-mi trebuie.
- Iar eu nu înţeleg de ce eşti atât de încăpăţânată, prinse el a-i spune.
Ea, iritată, îşi scoase o ţigară din pachetul aruncat pe masă lângă paharul cu vodcă. Trupu-i micuţ arăta hilar cu ţigara, parcă era o fetiţă de 12 ani care fuma.
Ţigara stătea comod între arătător şi mijlociu şi fumega domol.
Trase în piept cu poftă, închise ochii şi lăsă capul pe spate, ca şi cum era in culmea extazului şi savură acel prim fum de ţigară.
- Uite care este situaţia, tinere! Îţi spun aşa, nu ca şi cum ai fi mai mic decât mine, ştiu că ai 25 de ani, pe când eu abia împlinesc 20 şi nu încerc să fac pe deşteapta cu tine , dar observ că eşti de-o naivitate fantastică.
După cum spuneam, uite cum stă treaba: tu eşti un om o.k., cu obiceiurile tale, cu gusturile tale, cu trupa ta de jazz, cu tot….Dar ce nu înţelegi tu este că NU.
Care parte din NU n-o înţelegi?
- Ai vreun motiv să fii atât de recalcitrantă? Mi-ai găsit vreun defect de care eu nu ştiu?
- Ei, uite, vezi. Iar începi cu chestia asta…
- Care chestie?
- Asta…eşti prea plin de tine! Mă scoate din minţi, ai impresia că dacă pui mâna pe un plop veşted începe să rodească. Ia mai lasă-mă cu fasoanele tale…Serios, n-am chef!
- Nu ţi se pare că exagerezi?
- Eu?...Haide, serios, eu am fost sinceră de la început şi nu m-am dat în spectacol, aşa cum observ că încerci tu acum.
- Eu doar ţi-am arătat că te iubesc.
- Ce iubire, măi? Ce iubire?
- Mhina, ţi-am mai spus…Te ador!
- Iar eu ţi-am mai spus să mă laşi dracului în pace cu ,mărturisirile tale.
Fata era nervoasă, sorbi cu poftă din vodca din pahar, mai trase un fum din ţigară şi o stinse cu un gest nervos.
Ţigara păru că geme sub mâna ei micuţă, cu degetele încordate strâns pe filtrul cu inscripţia West.
În mintea ei se învălmăşeau o mie de gânduri şi, paradoxal, nu reuşea să prindă nici unul. Îi repugna ideea unei căsătorii, unei stabilizări sentimentale şi, implicit, unor sentimentalisme ca acesta în care se afla la momentul respectiv.
Se gândi cu seriozitate şi cu o maturitate dubioasă pentru vârsta ei la situaţia în care se afla: un alt bărbat care se dorea a fi suficient de matur, fiind înnebunit după ea, care era încă o puştoaică.
Ea nu dorea toate astea, declaraţiile de dragoste o dezgustau, florile aduse în cantităţi excesive pentru a o impresiona, i se păreau, în realitate, penibile, iar bărbaţii aceştia deveniţi mieluşei o dezamăgeau de fiecare dată.
- Până aici! Mi-ai spus că mă iubeşti, am înţeles. Dar să-mi spui că mă adori, îmi sună atât de prostesc! Uită-te la mine puţin. Am eu faţă de om care ar vrea sau care ar avea nevoie de o căsătorie…cu tine?
Spusese ultimele cuvinte pe un ton de-a dreptul răutăcios şi plin de ironie.
- Dar, repet, nu trebuie să facem nunta anul acesta!...
- Ce nuntă, omule? Care nuntă?
Am spus eu ceva de vreo nuntă?
Drace! Ai luat-o razna…ce înseamnă toate astea? Ai făcut o obsesie!
- Te-ai gândit măcar o clipă? Nici măcar nu te-ai gândit! Ce ţi se pare de neconceput? Vrei să nu mai cânt? Vrei să mă tund? Spune-mi ce să fac…
O privea cu nerăbdare, deparcă răspunsul pe care îl aştepta avea să-i schimbe întreaga existenţă.
- Nu vreau să te tunzi…Ce ar mai rămâne din tine?
Mhina îl privi un moment consternată, apoi bufni intr-un râs haotic.
El, crezând că totul fusese o glumă, începu să râdă, de asemenea.
Ea îşi mai scoase o ţigară şi, delicată, o aprinse, trăgând din ea cu patimă.
Apoi râse din nou…la fel de vehement.
Se uită la el ironică, iar el înţelese că nu fusese o glumă, dar continua să râdă alături de ea, aşa cum faci uneori când te simţi dator să râzi la bancurile şefului sau ale oricărui om superior ţie, doar ca să-i intri în graţii, deşi ţi se pare cel mai prost banc, spus în cel mai prost fel, de către cel mai prost om.
Era penibil…Un bărbat mare care, pe lângă Mhina, arăta precum un piton pe lângă o râmă, cu părul lung, prins într-o coadă groasă ce-i atârna magistral până la mijlocul spatelui, cu umeri laţi, braţe bine făcute şi mâini mari, ce ar fi cuprins-o cu totul pe fată.
Toate acestea îi dădeau un aer masculin, dur, viril. O singură privire ar fi cucerit orice femeie…
Dar Mhina, o femeiuşcă mică, cu bazin de copilă şi mâini lungi şi subţiri, cu corpul ei firav, cu mutra aceea de şoarece de biblioteca, cu ochelari şi purtând pe cap un păr asemenea Cleopatrei…Tocmai ea să-l refuze?!
Şi să-l refuze la un gând atât de serios, cum este căsătoria?
I se părea altă dată de neconceput, iar acum se surprinse râzând ca apucatul în timp ce ea îl refuza. Se umplea de penibil cu fiecare secundă în care continua să râdă.
Îşi dădea seama de lucrul acesta, dar undeva, în subconştient sau poate într-o parte a paleocortexului care nu procesase încă senzaţia de stupiditate pe care o crease în jurul lui, considera că trebuie să-i facă jocul puştoaicei, să râdă cu ea, s-o facă să se creadă puternică, pentru a o încolţi mai apoi.
Mhina se opri grav…cu ţigara între degetele-i lungi cu unghii pătrate, cu o privire sarcastică şi cu o atitudine intransigentă.
El realiză că râdea ca un prostovan…şi se opri, cu o urmă de zâmbet rămasă pe buze, în aşteptarea unui verdict. I se părea că e linişte…aceea linişte dinaintea prăbuşirii unui pod.
Ea îi spuse cu o sinceritate inocentă, asemeni unui copil ce-i povesteşte tatălui său că a văzut-o pe mămica ieri cu mâna în pantalonii poştaşului:
- Eşti patetic!
Se opri serios şi tranşant.
- Nu-mi puteam imagina că eşti capabilă de o asemenea insensibilitate.
- Nu sunt insensibilă, sunt doar realistă!
El adoptă un aer ignorant, fără chef să asculte argumentele ei.
- Gruia, uită-te la mine!
Era serioasă, iar trupuşorul ei micuţ căpătă noi proporţii în ochii lui.
Când era serioasă, părea mai mare, mai temătoare.
- Nu cred în porcăriile astea, nu cred în căsătorie. Ţi-am mai spus să nu-ţi pierzi capul şi să nu aştepţi sentimente din partea mea, pentru că nu vor veni.
Ce vină am eu, acum?
Ce vină am eu că am fost lăsată în grija fratelui meu de la vârsta de 12 ani?
Că de 8 ani sunt crescută de un bărbat care nu avea chef de copii?
Că în ultimii 8 ani am spălat chiloţi şi şosete bărbăteşti…că am fost nevoită să fiu „femeia în casă”?
Că am simţit miros de spermă în camera lui după fiecare noapte petrecută cu vreo femeie? Că am văzut şi am observat tot ce se poate observa la un comportament masculin, încă de când eram o fetiţă?
Ce vină am eu că am trăit aşa?
Ce nevoie mai am eu de toate căcaturile astea acum?
Tu-mi vorbeşti mie de căsătorie?
Ai crezut că o să îngenunchez în faţa ta aşa cum au făcut atâtea şi atâtea?
Ei bine, nu! Eu am demnitate!
Pe mine nu mă impresionezi cu cuvintele tale mari, cu promisiuni idealiste şi cu flori.
- Dar cu ce să te impresionez, Mhina, cu ce? Spune-mi…şi voi face orice!
Ea zâmbi ironic pentru a suta oară în ziua aceea.
- M-ai impresiona exact cu ceea ce nu ai…Cu atitudinea masculină!
Gruia se întunecă, se înfurie şi strânse paharul în mână, voind să-l sfărâme, maxilarul îi tresări în mişcarea aceea cunoscută a scrâşnitului din dinţi.
Îşi simţea sângele în obraji, îşi auzea inima piuindu-i în urechi şi venele pulsând de mânie. O scrută cu privirea ca un animal.
Nimeni, niciodată nu se purtase cu el astfel. Femeile din viaţa lui îi aruncaseră cuvinte precum: idiot, dobitoc, nenorocit, brută, destrăbălat…dar ca să i se spună că nu este suficient de bărbat, niciodată.
Îşi recăpătă calmul şi întrebă cu voce blândă şi ritm sacadat:
- Şi de unde ştii tu, domnişoară, că nu sunt eu un bărbat adevărat?
Tu eşti o copilă îngâmfată, răsfăţată şi virgină cu care abia acum mi-am dat seama că mi-am pierdut timpul ca un idiot.
Ce ştii tu ce e ăla un bărbat? Ai atins vreodată un bărbat…să-l simţi, să vezi ce înseamnă asta? Tu vorbeşti de atitudine masculină? Ştii tu ce e aia?
Ea se uită la el înfuriată, se plecă peste masă şi, privindu-l în ochi, îi şopti:
- Atitudinea masculină este exact ceea ce tu nu ai în acest moment…
Pentru că în acest moment, eşti o cârpă.
Te-ai transformat dintr-un bărbat puternic şi de temut într-o cârpă care mă imploră să-i acord atenţie. Eşti penibil, Gruia!
O spuse cu patos, retrăgându-se spre spătarul scaunului şi evidenţiind astfel că tot ceea ce-i spusese ultima dată era extrem de important, iar acum, cu depărtarea aceea fizică avea să-şi dea seama de prăpastia care se căscase între ei.
Se priviră o clipă serioşi lăsând amândoi garda jos, cu o uşoară, dar prea uşoară urmă de regret pe ambele feţe.
În acel moment, totul fusese spus!
Mhina se ridică, îşi luă geanta, scoase portofelul şi plăti vodca pe care o sorbi cu iuţeală.
Păşi spre ieşirea din bar…Corpul mic şi slăbuţ se legăna foarte sigur printre celelalte mese goale în acea după-amiază.
Avea un mers graţios, deşi nu foarte feminin…Părul îi sălta greoi şi îi cădea apoi pe umeri. Afară o întâmpină un aer călduţ şi umed.
Gruia rămase la masă, privind în neant şi realizând că a pierdut cea mai adevărată femeie.
O femeie pe care el o crezuse copil, pe care nu reuşise s-o cucerească cu vechile-i trucuri, care nici măcar nu era femeie, în sensul propriu al cuvântului.
O femeie…care nici măcar nu fusese a lui.
Ploua…iar ploaia arunca şiroaie pe deasupra copacilor, lovind ferestrele şi acoperişul ca o ploaie de primăvară, fără primăvară.

Super, o "fetita" pune la punct un Don Juan !

da...aici am primit niste sfaturi foarte constructive si incurajatoare!
mi s.a spus ca am reusit sa creez un personaj feminin foarte puternic.
mi s.a spus chiar ca m.am autodepasit prin personajul asta...
dar eu stiu ca e loc de mai mult!
trebuie doar sa gasesc o sursa buna de insiratie si sa ma apuc din nou de scris.
multe dintre conceptii se schimba cu timpul...la fel si personajele pe care le creeaza un "autor".
o sa mai dau viata si altor personaje...mult mai reusite si expresive!

Nu sunt scriitor, nici critic literar, sunt un amarat de cititor. Dar vreau sa-ti spun ca odata ce ai "publicat" o scriere, si incep unii si altii sa spuna ce sa schimbi, ce ar fi mai bine......., sa nu faci schimbari, daca nu ai hotarat tu si numai tu asta ! Asa as fi vrut sa-i spun lu' X sau lu' Y (scriitori decedati), sa nu moara personaju' cutare, sa scrie o continuare a operei din curiozitate pentru viitorul eroului........... si multe altele, dar nu se poate, si cu siguranta chiar daca ar fi in viata nu ar fi modificat nimic pentru ca a zis ala si ala ! Sper ca ai inteles ce vreau sa zic.

mi s.a spus sa continui multe chestii.
evident, nu am facut asta!
in schimb, daca am primit niste sfaturi constructive din partea unor persoane pe care eu le.am considerat in masura sa dea sfaturi (a se intelege cunoscatori ai domeniului literar), atunci poate am reevaluat un text si pe ici, pe colo am retusat.
oamenii trebuie sa inteleaga ca unele texte literare nu sunt scrise ca sa poata fi citite si intelese de oricine.
si nici ca sa fie terminate...
pe mine ma caracterizeaza sa las un text suspendat!
sa nu se stie sfarsitul, pentru ca ii da cititorului senzatia ca poate continua el si se termina asa cum vrea el.
dar, nu stiu cati inteleg asta...

Si aici intervin criticii (literari): ce a vrut autorul sa scrie, e scris cam ambiguu.......bla bla bla, sa-si faca si ei "treaba" !

in realitate, nimeni nu stie ce a vrut un scriitor sa spuna!
fiecare intelege ce vrea dintr.un roman, o poezie, o nuvela etc.

Si totusi autorul are o idee, o conceptie de fiecare data, dar......secret, e numai pentu el/ea . :9

pai mi se pare normal.
autorul isi vinde opera, dar nu se vinde si pe el.
trebuie sa stie mai mult decat vinde, nu?

Corect !
De ce Mhina ?

hmm...explicatia e complexa.
de la wilhemina

nu, de fapt, M.I.N este acronimul numelui meu complet.
in mitologia egipteana, MIN – zeul fertilităţii masculine.
exista, de asemenea si in crestinism: Sfantul (masculin) MINA despre care se spune ca ar fi ocrotitorul pagubitilor (si care la origini este egiptean).
nu ma regasesc in niciuna din cele doua caracteristici mistice, dar in calendarul ortodox Sf. Mina este pe 11 noiembrie, cu putin inainte de ziua mea.
considerand ca nimic nu e intamplator, m.am identificat cu acest nume

Deci Mhina este un "alter ego" de-al tau !?

da, ca orice personaj, este creat pe un schelet care reprezinta una din trasaturile de caracter ale autorului.
in general, un personaj este un alter ego al scriitorului.

Sau reprezentarea unei persoane pe care a cunoscut-o autorul; ori a alteia bazate pe trasaturile observate, nu cunoscute despre acea persoana, pe care scriitorul a luat-o ca model pentru opera lui !

da...sau asa.
sunt niste prototipuri.
cu cat autorul ii da caracterului sau o personalitate mai inedita, cu atat e mai apreciat (el si opera sa).
dupa parerea mea, personajele literare sunt un fel de pilde vii.
cu personalitate pozitiva sau negativa, care se misca intr.un anume fel si intr.o anume directie, urmand sa ajunga intr.un anumit punct.
in functie de "destinatia" lor, cititorii se regasesc, empatizeaza sau resping aceste personaje.
si, unii dintre cititori, mai si raman cu cate o idee despre viata in urma unui roman parcurs

Perfect spus !
Exact asta incearca sa faca autorul, sa transmita cititorului experienta, trairile, sentimentele prin opera lui !
PS: Sunt uimit, socat, niciodata nu m-am angajat intr-un astfel de dialog, conversatie, in care sa spun exact ce gandesc, simt ! Pentru ca eu sunt mai introvertit, si nu-mi place ca lumea sa stie ce gandesc, simt. Probabil ca ma exprim mai usor in scris !!!?

da, si eu am simtit asta!
daca o sa ai sansa sa intalnesti cativa oameni cu care sa simti ca porti purta o conversatie asemanatoare face to face, o sa vezi ca nu numai scrisul iti da libertatea asta de exprimare.
e nevoie doar de cativa oameni.
eu obisnuiam sa fiu antisociala, inabordabila si insuportabil de ironica, dar astea s.au schimbat dupa ce am cunoscut cativa oameni fata de care am simtit ca ma pot deschide!
am devenit dependenta de oameni )
imi place sa socializez (bineinteles, cu oameni care au un coeficient de inteligenta cat de cat ridicat), imi place sa cunosc oameni...si aproape ca nu ma mai recunosc.
dar, dupa cum spuneam, e nevoie de putin noroc, ca sa intalnesti OMUL cu care sa poti discuta, fara menajamente, fara falsa pudoare, fara sa.ti inhibi gesturile si vocabularul mai putin ortodox

Si mie imi place sa cunosc persoane noi ! Imi e usor sa spun ce gandesc in dialogurile cu, cunoscutii, dar nu vreau eu sa afle ce simt. In privinta asta sunt mai egoist, am dezvoltat un alt fel de narcisism ! :9

)
cunosc tipologia!
ai pus o bariera acolo, nu lasi pe oricine sa treaca de ea, ai imbracat un invelis rigid in care iti ascunzi slabiciunile.
da, este reteta ideala pentru a nu fi ranit

Nu e vorba de protejarea impotriva "ranilor". Suferinta este omniprezenta pentru mine, nu ma feresc de ea, nici nu cred ca se poate. Oricum eu sunt imuabil, poate sa incerce oricine sa ma schimbe.... nici-o sansa ! :p

pentru mine o schimbare este binevenita!
adica, eu m.am schimbat...intr.un anumit moment al vietii mele, era nevoie de o schimbare.
si cand spun schimbare nu ma refer la decor, ci la atitudine!
si eu eram la fel de pornita impotriva schimbarilor si ma agasaem puternic de ideea ca ma respect prea mult si nu voi schimba niciodata nimic la mine.
sunt niste conceptii...se pot schimba, numai daca vrem noi.
schimbarea trebuie sa vina dinauntrul nostru!

cat despre mascarea slabiciunilor, pentru a nu fi raniti...eu m.am uitat mai atent si mai profund la mine si mi.am dat seama ca acesta era motivul purtarii mele arogante
nu stiu daca e la fel pentru toti, dar tind sa cred asta cu convingere!

Nu ma feresc de astfel de "rani", cum am zis nu te poti feri de ele, sunt mai masochist in acest sens. :9

nu cred ca e vorba de masochism...si nici de teama neaparat, eu cred ca este vorba de precautie.
intotdeauna mi.am luat masuri de precautie, pentru ca am avut o constiinta mult prea puternic sondata si nu am vrut sa gresesc.

dar, cu sinceritate spun ca am ajuns cu un bagajel de frustrari, pentru ca nu stiu cum e sa gresesc, sau sa calc stramb...si parca as vrea sa vad ce inseamna asta
nu sm vrut nici sa fiu ranita, asa ca am devenit invulnerabila (multi folosesc cuvantul "insensibila" dar eu ii contrazic prin argumentul ca sunt ei prea superficiali !

Am inteles !
Mi-a placut aceasta "dezbatere"..... in 2....cred ca-i zice dialog , mi-a facut placere !

same here
o sa mai citesti de la mine!